Glorios și înfricoșător

aprilie 17, 2017

(Articol preluat de pe blogul www.artway.eu editat de Marleen Hengelaar și redactat de David Lyle Jeffrey, Profesor distins de literatură și umanistică la Universitatea Baylor, care predă ocazional și la Universitatea Peking).
„CRISTOS A ÎNVIAT! CU ADEVĂRAT A ÎNVIAT! ALELUIA!”
Prin astfel de imnuri și exclamații liturgice s-au închinat împreună credincioșii în cea mai importantă zi a creștinismului, celebrând evenimentul care a schimbat lumea, învierea lui Isus Cristos din mormânt, care a avut loc cu două zile după moartea Sa înjositoare și dureroasă de pe cruce și înmormântarea Lui.
Nu multe alte evenimente descrise în Evanghelii îi atrag cu atât de multă putere pe artiști; totuși, numărul tablourilor care înfățișează Învierea pălește în fața imaginilor nenumărate a morții Lui sau chiar a momentului în care Isus a fost luat de pe cruce și pus în mormânt.
Învierea este adevăratul apogeu al Evangheliilor fără de care, așa cum a spus și Sfântul Pavel, credința noastră este zadarnică (1 Corinteni 15. 13-14).
Niciuna din Evanghelii nu descrie în detaliu acest moment; ne spun mai mult de absența trupului din mormânt când au ajuns mai întâi femeile și apoi Petru. Există o discontinuitate. În consecință, artiștii au trebuit să își imagineze cum ar fi reacționat primii martori ai Învierii, gărzile (Matei 28), atunci când și dacă L-au văzut într-adevăr pe Isus ieșind din spatele pietrei sigilate. Piero della Francesco și Mantegna pictează această presupunere într-o iconografie mai convențională. În tablourile lor, Cristosul înviat se ivește cu seninătate victorios dintr-un mormânt, cu stindardul triumfului asupra păcatului și morții în mâna Lui, iar gărzile fiind spectatori uimiți.
Frumusețe înfricoșătoare
Peter Paul Rubens merge mai departe prin picturile sale realiste. Cristosul său înviat se ivește dintr-un mormânt făcut într-un deal stâncos asemenea unul tânăr Hercule pe punctul de a se avânta în luptă (compară cu Hercule cel beat al lui Rubens, pictat doar cu un an în urmă). Vedem un trup masiv, viguros, real și totuși divinizat. Fascilulul de lumină care se emană din capul Lui (care nu mai este rănit, iar rănile de pe piciorul din față și de pe lateral abia sunt vizibile) poate fi o aluzie la tânărul mire ca soarele din Psalmul 19.5-6, o imagine poetică împrumutată din mitul babilonian al zeului Soare, deja folosit ca o alegorie pentru învierea Cristos în faimoasa psaltire din Utrecht. Dar cel mai mult iese în evidență influența lui Michelangelo care s-a inspirat tocmai dintr-o astfel de aluzie pentru opera sa prin care înfățișează Învierea (1532, Muzeul Englez), pentru un studiu controversat asupra picturii din Capela Sixtină, o lucrare pe care Rubens a văzut-o și a admirat-o. Cristosul din opera lui din 1612 se aseamănă în mod explicit cu cel al lui Michelangelo, care e ca un Judecător al tuturor. Nu este nimic liniștitor în imaginea aceasta a Cristorului înviat. El este de o frumusețe înfricoșătoare.
În toiul celebrării Paștelui, a imnurilor tradiționale splendide și a mulțimii de culori, pierdem din vedere puterea mișcătoare a Cristosului înălțat. El nu se conformează cu formalitățile noastre și hainele noastre elegante pur și simplu pentru că este mult prea puternic și mult prea real. John Updike surprinde foarte bine pentru vremurile noastre scandalul supărător al Învierii atunci când scrie:
Să nu greșim: dacă într-adevăr a înviat
aceasta a fost în trupul Lui;
dacă celulele de descompunere nu s-au anulat, moleculele
nu s-au rețesut și aminoacizii nu s-au reanimat,
Biserica va cădea.
(Seven Stanzas at Easter, 1964)
Pentru unii, Învierea poate părea judecată și necredință. Pentru alții, precum contemporanul lui Rubens, poetul și preotul John Donne, este temeiul cel mai important al credinței. Donne leagă Învierea de Judecata lui Dumnezeu într-un mod în care pare că o face și tabloul lui Rubens, amintindu-ne că ceea ce pare înfricoșător pentru cei care nu Îl cunosc pe El și puterea învierii Lui este pentru cei care Îl cunosc o siguranță a speranței eterne:
…Dacă în cartea Ta îmi vei scrie numele,
Carnea nu va putrezi în acel lung somn.
Ci va fi făcută acolo pentru ceea ce a fost făcută;
Nici nu poate fi glorificată prin alte moduri.
Să adoramă păcătoșii și, curând, morții să treacă de la mine,
Și trezit din amândouă voi putea să învii din nou
Salutând ultima și eterna zi.
(Holy Sonet 6, circa 1615)
Domnul înviat al lui Rubens este glorios, dar departe de a fi docil. Aceasta, sugerează Rubens, ar putea fi sursa mângâierii creștine. El este un Dumnezeu măreț și un Rege mai presus de orige regi.
Cristos a înviat! Aleluia!
Peter Paul Rubens: Triptych with the Resurrection of Christ, 1611-12, ulei pe lemn, 178x 138 cm. Rubens (1577-1640) este cel mai important pictor baroc din regiunea nordică, supranumit „prințul artiștilor din Comtrareformă”.




Lasă un răspuns