Pregătit chiar sub nasul nostru

mai 15, 2017

Unul din cele mai pregătite și bune terenuri de misiune din Europa se află chiar sub nasul nostru. Dar prea puține biserici și lucrări de misiune își adaptează prioritățile și planurile pentru a strânge recolta.

Recent, treceam împreună cu soția mea printr-un cartier rezidențial nou din Den Bosch, un oraș catolic prin tradiție din Olanda, și am fost uimiți să vedem atât de multe statuete ale lui Buddha în grădini. În orașul acesta vecin cu al nostru, de altfel tipic olandez, un Buddha mai mare decât s-ar potrivi în context stă în fața unei grădini de la drumul principal. Observăm cât de multe statuete ce îl înfățișează pe Buddha și chiar cât de multe decorațiuni sunt de vânzare în centrele comerciale specializate pe casă și grădină și până și saloanele de cosmetice sunt decorate cu astfel de statui. Suntem martorii unei subtile, dar majore schimbări în valorile spirituale.

Nu ar trebui să ne surprindă aceasta. Este rezultatul respingerii religiei organizate în Europa de Vest. Secularismul nu umple golul spiritual, așa că mulți se întorc spre spiritualitatea cu accente estice, urmând exemplul vedetelor de la Hollywood precum George Clooney sau Richard Gere.

Săptămânalul olandez, Elsevier, a avut un editorial acum ceva timp despre acest fenomen, afirmând ca unul din patru olandezi se consideră „spirituali, dar nu religioși”; însemnând că nu merg la biserică sau moschee, dar au anumite ritualuri spirituale după preferințele lor. Unul din patru! Acesta, conform revistei, este un număr mai mare decât al celor care au declarat ca ar avea o afiliere „religioasă”.

Fenomenul cu siguranță cere o schimbare majoră în strategiile misionare al bisericilor și denominațiunilor locale. Dar recunoaștem această provocare și oportunitate?

Schimbare misionară

Jari Koivu, originar din Finlanda, este unul din cei care și-au dat seama de potențialul acestui teren misionar acum zece ani, când a participat la Conferința despre Evanghelism în Noua Eră (New Age), pe care am organizat-o în Basel, Elveția. Au participat persoane deja implicate în misiune, oameni care au o cautare spirituală, dar și alții care au venit să învețe și să primească o nouă orientare.

Jari povestește pe pagina sa despre cum el și soția sa, Tanya, pe atunci aflați în Cipru, au decis, ca rezultat al participării la conferință, să exploreze acest tip nou de lucrare de misiune. Au realizat că spiritualitatea alternativă nu mai era un fenomen izolat. Noile mișcări spirituale se răspândeau, oferind vindecare, dar și experiențe ezoterice.

În anul următor, s-au mutat în Canada unde „schimbarea misionară” a crescut într-o rețea internațională ce avea scopul de a duce puterea și dragostea lui Isus în locurile-cheie din Europa și America de Nord. Echipele lor au participat la multe expoziții pentru medicină holistică și spiritualitate alternativă, având ca rezultat sute de oameni ce au devenit ucenici ai lui Cristos, dar și multe vindecări.

Duminica următoare, 21 mai, Jari și Tanya vor veni în Heerde, Olanda, pentru a organiza un seminar numit „Poartă-ți lumina” (Carry The Light), menit să echipeze oameni pentru acest tip de lucrare. Va avea loc la Centrul Heerenhof, strada Zwarteg, nr 10, Heerde, de la orele 15.00 până la 21.00. Oricine este bine-venit! (taxa de participare de 15€ se plătește la intrate, incluzând gustările).

Jari mi-a scris acum ceva timp pentru a-mi povesti despre o problemă. Mulți oameni se nășteau din nou, dar nu puteau să-i înțeleagă pe cei din culturi bisericești mai mici. Jari ar fi dorit să creeze un „burduf nou” pentru acești noi credincioși, dar el pleca de prea multe ori din oraș pentru a se putea îngriji de lucrare. Ce ar trebui să facă? O problemă greu de rezolvat!

Holuri blocate

O altă problemă pe care Jari o întâlnea des era că standurile Open Sky Cafe pe care le organiza la expozițiile New Age atrăgeau atât de mulți oameni, încât organizatorii i-au spus că îi vor închide standul; nu pentru că este creștin, ci pentru că celelalte standuri se plângeau că holurile se blocau. Jari îi avertizează pe voluntarii săi că oamenii vor sta la rând pentru ore întregi cu dorința ca cineva să se roage pentru ei; foamea spirituală pe care o întâlnește este foarte mare.

Ca și cu orice tip de grup, strategia misionară presupune să înveți modalități diferite de a aborda oamenii. În loc să folosească un vocabular specific creștinilor, Jari și echipa sa au căutat să utilizeze un limbaj pe care oamenii să îl înțeleagă, dar fără a pierde sensul biblic.

Pastorul bisericii Catch the Fire Fellowship din Toronto, Steve Long, scrie pe pagina lui Jari că provocarea din zilele de azi este că oamenii nu caută o perspectivă creștină.  Cei care sunt „spirituali” nu consideră că ceea ce este credința creștină ar avea ceva de oferit, așa că ei se uită la mistici și la genurile noii ere. Darul lui Jari, adaugă el, este capacitatea de a-i pregăti pe ceialți să vorbească pe limba oamenilor care au o căutare spirituală.

Profesorul G.W. Brodland din Waterloo, Ontario, scrie despre cum Jari „oferă ascultătorilor săi înțelegerea, uneltele și limbajul de care au nevoie pentru a ieși din tiparele mentalității tradiționaliste”.

Greg Riddle, un pastor misionar, descrie cum Jari i-a pregătit biserica pentru a se implica la târgurile „Mind, Body and Soul” (Minte, trup și suflet) atât din sudul Ciprului, cât și din partea turcească din nordul Ciprului. „Dumnezeu lucrează în același mod, indiferent de cultură”, concluzionează acesta.

Suntem pregătiți pentru o „schimbare misionară”?




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *