Îngrijorați de modul în care unii politicieni s-au folosit, în timpul alegerilor din Olanda, de tradiția creștină ca o modalitate de a-i respinge din Europa pe imigranți, doi teologi au schițat un manifest, care acum este semnat de mulți alți teologi, lideri de biserici, editori, crainici și credincioși importanți.
Janneke Stegeman, căreia i s-a acordat titlul „theologian of the fatherland” (teologul patriei), și Alain Verheij, care s-a autointitulat „theologian of twitterland” (teologul tărâmului Twitter), au observat comportamentul politicienilor caracterizat de cochetarea cu valorile culturii creștine. Deși au apreciat interesul înnoit din politică față de „tradiția noastră frumoasă”, cei doi teologi au vrut să clarifice politicienilor câteva aspecte, înainte să vadă câte din aceste valori le împărtășesc de fapt.
Tradus liber, manifestul lor (care a inspirat unele părți din articolul săptămânii precedente) afirmă:
- Prieteni apropiați nu vom fi niciodată (din fericire).
Biserica nu este un partid politic și un partid politic nu este o biserică. De aceea există separarea dintre Biserică și stat. Când cele două se îmbrățișează, vei obține o dictatură politică sau religioasă, unde nici Dumnezeu, nici poporul nu sunt slujiți cum se cuvine, ci doar cei din poziții de putere.
Fie că rezultatele alegerilor vor fi înclinate spre stânga sau dreapta, Biserica va avea întotdeauna propriul ei curs. Și nu se va teme să critice guvernul, acolo unde cere Evanghelia. În Biblie, cei mai buni profeți au trăit departe de palat, pentru binele tuturor.
- Împărăția lui Dumnezeu nu este de aici.
Creștinii nu vor urma politicienii precum oile. Împărăția lor nu este de aici; Regele lor nu este de pe pământ. Poți să ne numești „nepământeni”, cu capul în nori, superspirituali sau chiar un pericol pentru stat (deoarece Isus nu a avut niciun mesaj pentru Cezar).
Vedem lucrurile puțin diferit.
Ne vom folosi întotdeauna mâinile și cuvintele pentru a crea o versiune mai bună a locurilor în care trăim.
Vom lucra întotdeauna ca pentru Împărăția promisă în țara în care locuim.
Vom căuta întotdeauna să ne apropiem de cei din jurul nostru.
Și totuși, fapt rămâne că este imposibil să mobilizezi cultura creștină ca forță politică.
Împărăția noastră este o utopie ieșită din comun—prea radicală pentru compromisul coalițiilor voastre, prea primitoare pentru granițele voastre, prea exigentă cu cei care creează politici.
- „A fi creștin” este o invitație, nu o respingere.
Oricine poate aparține culturii creștine: fie că este evreu sau dintre neamuri, fie că este bărbat sau femeie, fie că este sclav sau rege.
Așa a spus apostolul Pavel, unul din fondatorii noștri.
Evreul creștin cu pașaport de roman a scris acest lucru în greacă.
Nu devii creștin prin rasă, naștere sau datorită istoriei tale, ci prin faptul că ești adoptat prin har de un iubitor Tată Ceresc.
Caracterul invitator este adânc înrădăcinat în cultura creștină.
Oriunde se folosește termenul „creștin”, trebuie să sune ca o primire călduroasă.
Să excluzi grupuri întregi de oameni în timp ce te autoproclami „creștin”, nu este o opțiune în tradiția noastră.
Chiar dacă acea persoană este văzută ca un rival sau o amenințare.
„Iubește-ți aproapele” este regula de aur pe care am învățat-o în mod minunat (și uneori prin suferință) de la Însuși Domnul nostru.
- Cultura creștină înseamnă compasiune.
Isus explică cine poate fi numit „creștin” prin pilda oilor și caprelor.
Oile (creștinii) stau la dreapta lui Isus pentru că ele îi hrănesc pe cei înfometați, le dau apă celor însetați, oferă un adăpost străinului, îmbracă pe cei dezbrăcați și îi vizitează pe bolnavi și pe cei întemnițați.
Aceasta, mai mult decât orice alt crez, decât orice clădire bisericească sau istorie a Bisericii, aceasta este temelia culturii creștine: compasiunea.
Iubește-L pe Dumnezeu mai mult decât orice și poartă-te cu ceilalți așa cum ai vrea ca ei să se poarte cu tine—aceasta este esența Legii și a profețiilor și, deci, și esența tradiției creștine.
- Moralitatea creștină este realmente imposibil de transpus într-un program politic.
Cei care vor să aplice Predica de pe munte sau alte cuvinte ale lui Isus într-un program politic vor începe, mai devreme sau mai târziu, să își smulgă părul din cap.
Răzbunarea este subordonată actului de a întoarce celălalt obraz!
Iertarea trebuie să fie repetată ad infinitum!
Nu refuza pe cei care îți cer ceva ci, în schimb, oferă-le dublu!
Niciun politician nu poate să transforme acestea în politică!
În mod realist, moralitatea creștină este o invitație creștină ca oportuniștii violenți să exploateze o cultură fără apărare.
Secol după secol, urmașii lui Isus au spus: „Doar nu vorbești serios!”.
Dar El a fost îndeajuns de serios pentru a pune în practică spusele lui, de a se lăsa batjocorit, scuipat, torturat și crucificat. Politicienii care cochetează cu valorile creștine ar trebui să recunoască și exemplul „primului” creștin, Isus Cristos.
- În final, noi, în calitate de creștini, refuzăm să fim folosiți pentru această retorică goală de campanie.
Refuzăm să fim o bâtă metaforică cu care alții să fie alungați. Esența creștinismului este compasiunea fără granițe, este deasupra chestiunilor politice locale și ar trebui să fie „o binecuvântare pentru toate popoarele”.
