Luminile aprinse ale caselor din orașele și satele de pe coasta Turciei, la doar 12 kilometri departare de insula grecească, Lesbos se vad foarte clar înspre seară. Turiștii pot ajunge în Lesbos cu feribotul în mai puțin de o oră pentru numai 10€.
Pentru cei care pleacă din Turcia spre Lesbos, căutând disperat în Europa un refugiu de la războaie, persecuție, suferință și lipsuri pe care speră că le fi lăsat în urmă, aceeași întindere de ape poate să îi coste până și 1000€ pentru o călătorie pe o șalupă mică și de cauciuc, pe care o împart cu încă 60 de suflete neliniștite. Sirienii numesc această deplasare rihlat al moot, drumul morții. În ultimul an, pe mai mult de 4000 dintre aceștia i-a costat însăși viața.
Săptămâna trecută, am întâlnit pe ambarcațiunea cu o lungime de 42 de metri Next Wave câțiva din norocoșii supraviețuitori ai acestei primejdioase traversări, în portul Metyline pe Lesbos. Jucau jocuri cu studenții Școlii de Pregătire și Ucenicizare a Refugiaților (Refuge Discipleship Training School) cărora le predau. Ca traducători, îi ajută pe voluntarii și personalul TPM în tabăra de refugiați Moria, ce se află chiar lângă Mytilene și vizitează ambarcațiunea pentru recreere.
Din 45 de țări diferite, precum Afganistan, Cuba și Congo, refugiații care acum se află în tabără au fugit de războaiele și luptele din Siria, Irak și Libia, de persecuția și opresiunea din Iran și Egipt, de amenințările din țări precum Pakistan, Azerbaidjan și Somalia și de sărăcia dezumanizantă din Algeria, Haiti și Nepal.
Înaltul Comisariat pentru Refugiați al Naținilor Unite (UNHCR) afirmă că anul acesta aproximativ 175 000 de persoane au ajuns în Grecia pe mare, cei mai mulți oprindu-se în Lesbos, insulă ce a fost numită „linia de front a Fortăreței Europa”. Un număr similar de refugiați au ajuns anul acesta în Italia. Peste 90% dintre ei sunt din Siria, Irak și Afganistan. O treime sunt copii. Bărbații sunt în număr dublu față de cel al femeilor.
Tragedia
S-a produs o mare diminuare a numărului de anul acesta, în comparație cu cei 857 000 ajunși anul trecut în Grecia. Totuși, scăderea drastică reprezintă și incapacitatea tragică a guvernelor europene de a se conforma valorilor promise, incapacitate cauzată de dezvoltarea sentimentului populist și anti-migraționist. Aflat sub presiunea guvernelor noastre, UNHCR nu a reușit să ajute refugiații veniți pe bărci sau să îi preia din centrele de înregistrare din Moria pentru a-i ajuta să ajungă la feriboturile ce mergeau în Atena deoarece astfel de acțiuni ar fi fost considerate „sprijinirea imigranților ilegali în mișcarea de înaintare”, adică trafic uman.
Odată ce Uniunea Europeană a căzut de acord anul acesta cu Turcia ca refugiații și migranții să se întoarcă în Turcia, iar ca Europa să accepte un număr mai mic de refugiați veniți direct din taberele turcești, acțiunea bărcilor de salvare de a ajuta pe fugari să ajungă pe pe coasta de sud a insulei Lesbos a fost interzisă.
În prezent, NATO are nave militare ce operează pe apele dintre Turcia și Lesbos cu scopul de a împiedica bărcile refugiaților să ajungă în Lesbos. Nave ultramoderne englezești și norvegiene au fost ancorate în același port ca și Next Wave, nave care, pe ascuns, ies și intră din port la orice oră din zi și din noapte. Aflându-mă în cabina mea de sub punte, am fost trezit în timpul nopții de sunetul puternic al motoarelor bărcilor ce aparțineau Gărzii de Coastă grecești, care patrulau în apropiere.
Călătoria anevoioasă
Voluntarii micilor organzații joacă acum un rol crucial în timp ce agențiilor mai mari li s-a suspendat activitatea. Pe lângă cursuri, studenții Școlii de Pregătire și Ucenicizare a Refugiaților muncesc în ture de câte șase ore de trei ori pe săptămână în tabăra Moria, unde ajută la asamblarea corturilor, asigură paza la poarta principală, calmează certurile care apar între refugiați și împart hrană. Alți voluntari și membrii ai personalului ai TPM lucrează în ture complete de noapte sau de zi în tabără, unii din aceștia trăiesc la bordul navei Next Wave, iar alții au închiriat apartamente în oraș. Ei sunt adevărații eroi invizibili.
Moria, o facilitate de detenție cu gard de sârmă ghimpată, care deja exista pe insulă, a fost inițial adaptată pentru a adăposti 2000 de refugiați. Acum se întinde și peste cele trei dealuri cu măslini înconjurătoare, presărate cu corturi improvizate, într-o zonă cunoscută ca Dealul Afganilor, unde se află peste 4000 de persoane. După ce nou-veniții sunt înregistrați, autoritățile încearcă să le confirme identitățile, o muncă aproape imposibilă, având în vedere circumstanțele haotice în care s-au aflat cei care au fugit. După prima lună, membrii taberei au libertatea de a pleca timp de o zi, cu scopul de a merge în orașul apropiat pentru a-și lua documentele oficiale ce le oferă libertatea de a merge în Atena pentru următoarea etapă a procesului de integrare.
Afganii cu care am vorbit, știu că au de aștepat chiar și câteva luni până să poată continua procesul. Odată ce primesc autorizația necesară, își voi începe călătoria anevoioasă, de cele mai multe ori pe jos, înspre Germania, Marea Britanie, Suedia… oriunde au cunoștințe. Întrebarea este dacă vor găsi în drumul lor și pe alții dispuși să îi ajute, cum au făcut-o volunatrii din Lesbos, oameni care sunt, de fapt, o excepție a europenilor ce sunt din ce în ce mai indiferenți și lipsiți de compasiune.
Deși tragic, Lesbos este doar vârful aisbergului. În total, aproximativ 65 de milioane de persoane au fost strămutate anul acesta, aproape echivalentul populației Marii Britanii. Marea majoritate se confruntă cu perspective mult mai puțin promițătoare în comparație cu cei câțiva „norocoși” din Moria.
