Cei mai mulți oameni nu ar asocia Parlamentul European cu rugăciunea. Totuși, de opt ani, membrii Parlamentului au o întâlnire anuală la un mic dejun special dedicată rugăciunii, când au un timp de părtășie bazat pe învățăturile lui Cristos.
Miercurea trecută, am participat la evenimentul de anul acesta, organizat în clădirea Parlamentului European din Bruxelles pentru 200 de politicieni, funcționari de stat, lobbyiști, cercetători interdisciplinari, jurnaliști, lideri oranizaționali și lideri ai bisericilor.
La primul Mic Dejun cu Rugăciune, organizat în Waschington DC în 1953, președintele Eisenhower a vorbit despre rolul religiei în fondarea Statelor Unite; el a afirmat: „Rugăciunea este în esență o necesitate deoarece prin rugaciune, cred eu, facem un efort intenționat în a ne conecta cu Infinitul”.
De atunci, la „Micul Dejun cu Rugăciune” (National Prayer Breakfast) din Washington a participat fiecare președinte american ce a urmat după Eisenhower. În februarie anul trecut, la evenimentul anual, Barack Obama a descris cum 2 Timotei 1:7 a reprezentat o încurajare pentru el: Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de înţelepciune. „Ce moment să fie mai prielnic, decât în aceste vremuri schimbătoare și tumultoase, să îl avem pe Isus langă noi, întărindu-ne mintea, curățindu-ne inimile și direcționându-ne spre ceea ce contează”, a spus el audienței sale de peste 3000 de oaspeți.
Mișcarea „Micul Dejun cu Rugăciune” s-a multiplicat în 130 de locuri în întreaga lume, incluzând Bruxelles, creând ocazii de a sublinia rolul credinței în spațiul public, contrar concepției greșite că aceasta ar aparține doar vieții private.
Conștiință
Una dintre gazdele Micului Dejun cu Rugăciune din Bruxelles de miercuri a fost europarlamentarul slovac, Branislav Škripek, care cu o zi înainte împărtășise povestea sa la Simpozionul Schuman despre spiritualitate și politică. Crecut într-o familie comunistă, fără să fi avut vreodată vreo legătură cu biserica, a mărturisit că într-o zi s-a simțit cuprins deodată de o prezență divină, ceea ce a fost pentru el o experiență cu totul neașteptată. Astfel, a început călătoria sa spirituală cu o lucrare de misiune ce continuă și astăzi, chiar în arena Parlamentului European.
Cele două gazde ale evenimentului ne-au prezentat doi invitați care au împărtășit poveștile lor remarcabile. Prințesa Margareta de Lichtenstein a relatat câteva lucruri foarte personale, și anume, despre încurajarea spirituală pe care o primea din partea unchiului și a mătușii ei, Regele Boudewijn și Regina Fabiola a Belgiei. A vorbit cu multă afecțiune despre integritatea regelui și despre luptele sale interioare de conștiință și credință care l-au determinat să abdice pentru 36 de ore, atunci când guvernul belgian a adoptat legea ce permite avortul în 1990.
Mai emoționantă a fost povestea împărtășită de unul din foștii prim-miniștri ai Etiopiei, Tamrat Layne. A fost un luptător împotriva marxismului, a cărui viață a fost transformată când a fost vizitat trei nopți la rând în închisoare de către Isus.
Lovitura militară din 1974 a condus în Etiopia la campania numită „Teroarea Roșie” sprijinită de Uniunea Sovietică. După ce zeci de mii de tineri protestatari au fost uciși de guvern, Layne și alții au format o mișcare de rezistență antimarxistă. S-au ascuns în munți pentru a alcătui o armată rebelă. Acolo, în timpul celor 15 ani de luptă militară împotriva guvernului, a devenit unul din liderii principali ai armatei. De asemenea, a întâlnit-o pe cea care avea să îi fie soție, Mulu, care făcea parte din grupul de rebeli.
Detenție la regim celular
Când a căzut blocul sovietic la sfârșitul anilor 1980, slăbit fiind de guvernul lui Addis Ababa, forțele rebele au invadat capitala și au preluat controlul. Layne a devenit prim-ministru, iar prietenul său cel mai bun a ajuns președinte. Împreună au început reconstruirea țării lor devastate de 17 ani de decimare.
Totuși, pacea a durat doar o scurtă perioadă. Punând la îndoială ideologia comunistă, Layne a propus schimbări politice înspre democrație. După ce așa-zisul său prieten l-a acuzat de „abuz de putere”, a fost arestat și condamnat la detenție în regim celular, unde și-a petercut următorii 12 ani. Înfuriat și cu intenții de răzbunare, dar și sinucigașe, s-a îmbolnăvit și a fost spitalizat. Într-o zi, o asistentă și-a riscat viața pentru a-i da un pliant despre vestea Evangheliei. În acea noapte, Isus i s-a revelat și i-a spus „Dacă ma vei urma, îți voi da viața nouă pe care o cauți”. La început a fost sceptic, dar în final s-a abandonat complet lui Isus după ce i s-a arătat și în următoarele două nopți. Schimbarea din viața sa a devenit evidentă pentru gardienii și colegii de închisoare, iar o parte dintre aceștia au devenit la rândul lor credincioși.
Mai târziu, a aflat că și soția sa l-a cunoscut pe Isus în aceeași zi ca și el, pe când se afla în Kenya într-o tabără de refugiați. În decembrie 2008 a fost eliberat din închisoare și s-a reîntâlnit cu soția și cei doi copii ai săi. El acum locuiește în America, unde răspândește mesajul că deși există nevoia de prizonieri, familii, un popoare sau națiuni, există Unul singur care poate da o viață nouă.
Așa cum a spus și președintele Obama anul acesta la Micul Dejun cu Rugăciune: „Credința este leacul pentru frică. Ce moment să fie mai prielnic decât în aceste vremuri schimbătoare și tumultoase să îl avem pe Isus langă noi!”.
