Decizii pentru speranță

ianuarie 9, 2017

Cum am putea aduce speranța într-un an care oferă puține perspective optimiste?

Pare să ne aștepte o misiune descurajantă, având în vedere următoarele scenarii:

  • Creșterea influenței populiste în acest an de-a lungul Europei; aproximativ 15 scrutine vor avea loc anul acesta în țări europene, incluzând Franța (martie), Olanda (martie) și Germania (septembrie?), politici ce promovează frica, învinuirea, polarizarea, protecționismul și antisemitismul amenință societățile europene deschise;
  • Răspândirea din ce în ce mai mare a zvonurilor despre planurile lui Putin în privința unui război cu Ucraina și/sau Tările Baltice; strategia lui pentru război de o agresivitate crescândă, cu cinci fațete implicând: 1) apariția hegemoniei în dependența economică și de energie din Europa Centrală și de Est, 2)sprinijirea partidelor de extremă stânga și extremă dreapta cu scopul de a submina Uniunea Europeană și ordinea democrat-liberală, 3) propaganda post-adevăr prin intermediul canalelor de televiziune autohtone (RT și Sputnik) și mijloacelor media, 4) o strategie îndreptată spre sirieni ce are ca scop destabilizarea Europei prin cearea valurilor de migratori și 5) mărirea forțelor militare convenționale și nucleare;
  • Un președinte american (care e posibil să iși pastreze sau nu promisiunile făcute în timpul campaniei electorale—„Ah, erau doar vorbe din timpul campaniei…”) care cauzează frică în rândul europenilor din cauza politicii lui protecționistă de închidere a granițelor, atitudinii necugetate în prinvința problemelor de mediu globale și de desconsiderare a legii internaționale (ex. Crimeea) implicită în „prietenia” sa cu Putin, care creează speculări că este văzut de locuitorii Kremlinului ca fiind ceea ce sovieticii au numit („useful idiot”) „idiot folositor” (caută pe Google: „Trump, idiot folositor”);
  • Un proces neclar al ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană ce amenință să dividă insula pentru anii ce vor urma și să abată această mare națiune de la un parteneriat apropiat cu celelalte națiuni europene în procesul de a rezolva alte probleme cruciale și urgente;
  • Sarcina dificilă de a dezvolta politici prudente, dar și pline de compasiune despre migrare, o chestiune ce a testat valorile promise ale Europei de „demnitate, egalitate, libertate și solidaritate” și care a demonstrat lipsa lor;
  • Deșertăciunea spitiruală continuă și confuzia morală care au contribuit la crearea legislațiilor ce subminează demnitatea vieții privind nașterea și moartea

 

Niciunul dintre aceste scenarii nu ne încurajează să ne ridicăm dimineața din pat.

Mai mult decât biruitori

Totuși, chiar și cu cel mai neînsemnat motiv de a fi optimiști, suntem chemați să trăim ca un popor cu nădejde. Deoarece nădejdea biblică nu se bazează pe circumstanțe sau fenomene naturale. Autorul cărții Evrei ne spune că speranța este o încredințare în lucrurile care nu se văd (Evrei 11.1). Speranța biblică este întemeiată pe caracterul lui Dumnezeu și promisiunile sale, iar niciuna dintre acestea nu se schimbă (Evrei 6.19). Totuși, aceasta nu ne protejează de vremurile grele. Pavel a vorbit despre a fi „asuprit în orice fel, dar nu zdrobit; luat prin surprindere, dar nu disperat; persecutat, dar nu părăsit; trântit la pământ, dar nu distrus” (2 Corinteni 4. 8,9). „Cine ne poate despărți de dragostea lui Cristos?” îi întreabă el pe cititorii săi romani (8.35). „Necazul, sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau pericolul, sau sabia? […] în toate aceste lucruri suntem mai mult decât biruitori prin Acela care ne-a iubit”.

Ne-am obișnuit cu ideea că pacea și prosperitatea sunt ceva normal. Totuși, trăim o eră fără precedent și anormală în istoria Europei. Nu este nicio garanție că va dura. De fapt, voci profetice, atât din trecut, cât și din prezent, ne-au avertizat în privința a ceea ce va urma, în timp ce noi ne înstrăinăm din ce în ce mai mult de fundamentele spirituale care au făcut posibilă această eră.

T.S. Eliot, de exemplu, a scris în 1948: „Cultura europeană, cred eu, nu ar putea supraviețui disparția completă a credinței creștine. În cazul în care creștinismul piere, și întreaga noastră cultură va pieri”. Robert Schuman a spus în 1956 că este nevoie ca democrația să fie creștină, în caz contrar, ar deveni tiranie sau anarhie. Jacques Delors, în 1992, a anticipat că dacă nu reușim să găsit un suflet pentru Europa—prin aceasta referindu-se la spiritualitate și sens—s-ar sfârși jocul.

Surprize

Dar jocul nu s-a încheiat—încă. Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al surprizelor. El lucrează în culise în moduri pe care noi nu le înțelegem, la fel cum apostolii, care își pierduseră orice speranță la crucificare, au descoperit câteva zile mai târziu; și la fel cum Luca și Pavel au realizat acest lucru după naufragiul pe insula Malta (vezi tabloul de mai sus), o experiență înfricoșătoare, care, cu toate acestea, a adus salvarea și vindecarea maltezilor.

Scenariile de mai sus nu reprezintă perspectiva completă. Mulți musulmani ajung la credința în Isa (Isus) datorită revoluțiior; mii de creștin europeni îi ajută pe migranți și pe cei defavorizați în nenumărate moduri. Un musulan militează chiar pentru un „jihad al dragostei”, după ce soția sa a murit în atacul terorist din Bruxelles.

Poate că cea mai bună decizie pe care o putem lua pentru anul ce ne stă în față este să fim un popor al luminii și speranței, care alege să trăiască pentru adevăr (în detrimentul minciunii), dragoste (în loc de ură), milă (în fața indiferenței) și dreptate (împotriva tiraniei).

Haideți să ne lăsăm consolați de faptul ca anul 2016 a demonstrat cât de greșite pot fi unele preziceri!

 




Lasă un răspuns