A fost Isus populist?

ianuarie 30, 2017

Dat fiind numărul mare al urmașilor lui Isus care susțin politicieni populiști de pe ambele părți ale Atlanticului, am putea presupune cu ușurință că Isus a fost un populist în vremea sa.

Într-un anumit sens, a fost, dacă te orientezi după definiția din dicționar a acestui termen, și anume „manifestara interesului față de preocupările omului de rând”. Matei (9:36) afirmă că atunci când Isus a văzut mulțimile, „I s-a făcut milă de ele pentru că erau necăjite și risipite ca niște oi care n-au păstor”.

Mulțimi de oameni au început cu rapiditate să îl urmeze, chiar de la debutul vindecărilor făcute de El și propovăduirii faptului că Împărăția lui Dumnezeu se apropia. Ocupația romană din Palestina și speranța că Dumnezeu va trimite un Mesia pentru a-Și elibera poporul au fost factorii care au atras mulțimile.

Fariseii elitiști se simțeau amenințați de nivelul de popularitate pe care Domnul Isus îl dobândea și căutau defecte pe care sa I le critice: ucenicii săi culegeau spice de grâu în ziua Sabatului și nu se spălau pe mâni înainte de masă sau faptul că Isus vindeca oamenii în ziua Sabatului și petrecea timp cu prostituate și vameșii.

În ultima săptămână a lucrării sale, cea care era înaintea crucificării, Isus a intensificat mustrările față de farisei. După ce a vorbit despre obiceiurile fariseilor, Isus a rostit cele șapte atenționări de tipul „Vai de voi” pentru liderii religioși care nu făceau ceea ce predicau (Matei 23).

Așadar, toate acestea înseamnă ca Isus a fost populist în sensul zilelor noastre, printr-o mobilizare a unui sector de oameni înstrăinat împotriva unei elite concentrate pe sine și cu care e greu sa te conectezi? A încercat Isus să aducă împreună „bărbații uitați” împotriva experților și elitelor corupte și dominante? A fost planul Lui să mobilizeze masele înspre acțiuni directe? A făcut promisiuni atrăgătoare de a readuce „vremurile bune” prin îndepărtarea romanilor, samaritenilor, neamurilor? A prezentat  „împrejurări alternative” pentru a-Și construi și a-Și apăra popularitatea? A căutat țapi ispășitori pe care să-i învinuiască pentru problemele contemporane? A fost mesajul Lui „Israelul mai întâi”?

Provocarea

Ei bine, Isus le-a spus, într-adevăr, ucenicilor săi să aibă în vedere „Israelul mai întâi” în prima lor călătorie misionară de vindecare, nu pe samariteni și nici pe neamuri (Matei 10: 5,6). Dar aceasta a fost o problemă de prioritizare, nu de principiu. Ceea ce a devenit foarte clar în lucrarea Domnului Isus a fost că El fusese trimis pentru toate popoarele. Mesajul Său nu a avut un scop naționalist, care să creeze ură, ci a dragostei și acceptării: „iubește-ți aproapele ca pe tine însuți” și chiar „iubește-ți vrăjmașul”. Acesta este un mesaj universal, indiferent de standard. Nu este loc de interpretare în privința acestei porunci.

Când a fost întrebat „Cine este aproapele meu?”, Isus a spus pilda samariteanului milos, o aluzie intenționată și intrigantă, prin care a mustrat ascultătorii care aveau prejudecăți rasiste. În contextul zilelor noastre, ar fi putut vorbi de marocanul milos, mexicanul milos, turcul milos, sirianul milos… poți continua cu orice.

Isus i-a certat atât pe ucenicii săi, cât și pe evrei pentru lipsa lor de credință prin exemplele femeii cananeane și sutașului roman care au arătat mai multă credință decât oricine altcineva din Israel. În final, le-a poruncit ucenicilor Săi să ducă vestea bună a Împărăției popoarelor din toată lumea, o poruncă pe care biserica primară a înțeles-o abia cu mulți ani mai târziu.

Coluziune

Isus nu a dorit înlăturarea elitelor și experților. Nu a predicat „să ne recucerim țara”. Nu a căutat țapi ispășitori în noii-veniți sau în lideri. Ci a chemat fiecare persoană la pocăință, să conștientizeze care ar fi costul de a-L urma și să caute mai întâi Împărăția lui Dumnezeu. A fost din ce în ce mai specific în criticile pe care le aducea oamenilor care nu trăiau potrivit chemării, blestemând în mod profetic smochinul care nu avea rod. A avertizat evreii asupra consecințelor care exista dacă nu își vor folosi talentele pentru scopurile lui Dumnezeu. Ba chiar le-a spus ca Împărăția lui Dumnezeu le va fi luată și dată unui popor care va aduce rod (Matei 21:43).

Cererea populistă a dus, în final, la răstignirea sa prin coluziunea elitelor romane, dar și evreești. Domnul Isus nu a luat partea poporului sau elitelor. La un moment dat, a plecat din mijlocul mulțimii care îl obliga să devină regele ei.

Când a fost întrebat în legătură cu dihotomia „popor” și „elită”, Isus a refuzat să lase prins în cursă. Răspunsurile date înterbărilor-capcană introduceau o nouă perspectivă. El respingea mentalitățile înguste: „dați Cezarului ce e al Cezarului și lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu”.

Astăzi ne găsim prinși în cursele dihotomiilor, opțiunilor duale: Clinton/Trump, să rămâi în Uniune/să părăsești Uniunea, granițe deschise/granițe închise, națiunea noastră pe primul loc/Europa…

Este tentant să vrei să ai tot timpul un răspuns. Uneori, Isus se retrăgea sau refuza să răspundă. Întotdeaună căuta să vadă care era voia Tatălui și acționa în concordanță cu atributele Lui: compasiune, iertare, îndelungă răbdare, milă, dragoste, adevăr, dreptate.

Atunci cine este aproapele nostru? Cine este vrăjmașul nostru? Ce înseamnă să îi iubim? Îi include aceste categorii și pe populiști? Pe președinte? Pe primul-ministru?

Și atunci, îmi cere Dumnezeu să iubesc mila și să umblu în smerenie și să o fac corect?

 




Lasă un răspuns